Pentru ca piata produselor alimentare este un subiect de interes major pentru toate statele, Romania nefacand exceptie, in care jucatorii sunt de multe ori companii de medie/mare anvergura pe de-o parte, iar pe de alta parte acest sector de activitate impune asigurarea de catre state a protectiei consumatorilor din toate perspectivele, plecand de la preturile de achizitie pana la siguranta sanatatii publice, a facut necesara tratarea separata si detaliata a subiectului si in ceea ce priveste practicile anticoncurentiale savarsite in raporturile comerciale.
In Romania, reglementarea raporturilor comerciale din sectorul alimentar din perspectiva sanctionarii practicilor anticoncurentiale este facuta prin Legea 321/2009 modificata ca urmare a punerii in acord cu prevederile Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, precum si prin Legea 81/2022 care transpune in practica prevederile aceleiasi Directive 633/2019 CE.
Legea 321/2009 – privind comercializarea produselor alimentare, modificata
Legea 321/2009 se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară relaţii comerciale cu produse alimentare si are ca scop Protectia împotriva înţelegerilor şi practicilor anticoncurenţiale. In acest sens, legea prevede ca părţile nu se pot obliga reciproc, direct sau indirect, să cumpere sau să vândă produse sau servicii de la sau către un terţ.
Prin urmare, ceea ce legea are in vedere este interzicerea si sanctionarea constrangerilor directe de cumparare sau vanzare a produselor, dar si a celor indirecte, prin impunerea si asumarea unor sarcini suplimentare de catre partea care nu se afla in pozitie contractuala dominanta. Aceste intelegeri sunt considerate constrangeri indirecte, extrinseci actului comercial. Legea 321/2009 mentioneaza urmatoarele servicii considerate ca fiind practici anticoncurentiale indirecte:
– Serviciile privind extinderea reţelei de distribuţie a comerciantului,
– amenajările spaţiilor de vânzare ale comerciantului;
– operaţiunile şi evenimentele de promovare a activităţii şi imaginii comerciantului
Legea interzice facturarea/ refacturarea si incasarea de la furnizor a taxelor şi serviciilor, altele decât cele legate de actul comercial. Serviciile legate direct de actul comercial sunt incluse în contractul dintre părţi. Fac excepţie de la obligatiile enuntate mai sus “serviciile solicitate de cumpărător de la furnizor pentru operaţiunile de promovare, de marketing şi de publicitate dacă acestea au fost convenite anterior de către furnizor şi cumpărător printr-un acord clar şi lipsit de ambiguitate” (în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Directiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar).
De asemenea, Legea 321/2009 modificata in conformitate cu Directiva 633/2019, instituie limite privind asumarea diverselor obligatii intre furnizor si cumparator, intrucat respectivele obligatii se precizeaza ca nu fac parte din actul comercial (vanzarea-cumpararea produselor). Aceste limitari sunt reglementate in Legea 321/2009, facand trimitere la Articolul 3 din Directiva si anume:
“(2) Statele membre se asigură că cel puțin toate următoarele practici comerciale sunt interzise, cu excepția cazului în care acestea au fost convenite anterior prin clauze clare și lipsite de ambiguitate din acordul de furnizare sau printr-un acord ulterior între furnizor și cumpărător:
(a) cumpărătorul returnează furnizorului produsele agricole și alimentare nevândute, fără să plătească pentru respectivele produse nevândute, sau fără să plătească pentru eliminarea acestor produse, sau ambele;
(b) furnizorului i se impune o plată de care este condiționată stocarea, afișarea sau listarea produselor sale agricole și alimentare, sau punerea la dispoziție pe piață a respectivelor produse;
(c) cumpărătorul solicită furnizorului să suporte, integral sau parțial, costul oricăror reduceri pentru produsele agricole și alimentare vândute de cumpărător cu titlu promoțional;
(d) cumpărătorul solicită furnizorului să plătească pentru publicitatea făcută de către cumpărător produselor agricole și alimentare;
(e) cumpărătorul solicită furnizorului să plătească pentru serviciile de marketing prestate de către cumpărător privind produsele agricole și alimentare;
(f) cumpărătorul solicită furnizorului să plătească pentru personalul care se ocupă de amenajarea spațiilor de vânzare utilizate pentru vânzarea produselor furnizorului.
Statele membre se asigură că practica comercială menționată la primul paragraf litera (c) este interzisă cu excepția cazului în care cumpărătorul, înaintea demarării unei acțiuni de promovare inițiată de cumpărător, precizează perioada promoției și cantitatea de produse agricole și alimentare pe care preconizează că o va comanda la preț redus.”
Obligatiile mai sus mentionate, desi nu sunt cuprinse in textul legii 321/2009, ci se face doar trimitere la ele, sunt obligatorii pentru parti.
In concluzie, Legea 321/2009 continua, dupa adaptarea sa la dispozitiile Directivei 633/2019, sa reglementeaze raporturile contractuale dintre intreprinderile care nu indeplinesc criteriile financiare stabilite prin normele europene (transpuse in L81/2022).
In ceea ce priveste Legea 81/2022 – privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar, aceasta de asemenea reglementeaza relaţiile comerciale dintre furnizori şi cumpărători în cadrul lanţului de aprovizionare, cu privire la practicile comerciale neloiale săvârşite în legătură cu vânzarea de produse agricole şi/sau alimentare, insa este aplicabila jucatorilor medii si mari din sectorul agro-alimentar. Din acest considerent, prin Legea 81/2022 relatiile comerciale dintre parti sunt mai riguros reglementate, tinand cont de dimensiunea structurala si financiara a afacerilor.
Criteriile pe baza carora se stabileste aplicabilitatea acestei legi se raporteaza la cifra de afaceri a fiecarui participant la raportul comercial de furnizare a marfurilor, astfel:
a) furnizori a căror cifră de afaceri anuală nu depăşeşte 2.000.000 de euro către cumpărători a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 2.000.000 de euro;
b) furnizori a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 2.000.000 de euro, dar este de maximum 10.000.000 de euro, către cumpărători a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 10.000.000 de euro;
c) furnizori a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 10.000.000 de euro, dar este de maximum 50.000.000 de euro, către cumpărători a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 50.000.000 de euro;
d) furnizori a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 50.000.000 de euro, dar este de maximum 150.000.000 de euro, către cumpărători a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 150.000.000 de euro;
e) furnizori a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 150.000.000 de euro, dar este de maximum 350.000.000 de euro, către cumpărători a căror cifră de afaceri anuală depăşeşte 350.000.000 de euro.
In vederea stabilirii daca un raport comercial de furnizare de marfuri intra sau nu sub incidenta acestei legi, se va calcula cifra de afaceri a fiecarui participant la finalul exercitiului financiar anterior momentului in care se verifica daca o fapta este sau nu considerata o practica comerciala neloiala.
Cifra de afaceri anuală a furnizorilor şi a cumpărătorilor se interpretează în conformitate cu prevederile anexei la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei şi, în special, art. 3, 4 şi 6 din aceasta, inclusiv definiţiile privind „întreprinderea autonomă“, „întreprinderea parteneră“ şi „întreprinderea asociată“, şi alte chestiuni privind cifra de afaceri anuală.
Prin excepţie, legea 81/2022 se aplică si vânzărilor de produse agricole şi/sau alimentare de către furnizori a căror cifră de afaceri anuală este de maximum 350.000.000 de euro, către toţi cumpărătorii care sunt autorităţi publice.
Observatie cu privire la cele doua acte normative
Scopul urmarit prin ambele legi (ambele avand ca temei Directiva 633/2019) este pe de-o parte de a stabiliza relatiile contractuale dintre partile lantului de distributie, facand executarea obligatiilor previzibila (mai ales pentru furnizor) si pe de alta parte limitarea efectelor de crestere a preturilor produselor la vanzarea catre consumatori.
Diferentele dintre ele privesc detaliile de reglementare (cum sunt valorile/procetele referitoare la cifra de afaceri mentionate de Legea 81/2022), avand in vedere dimensiunile firmelor implicate in lantul de distributie si pentru care s-a simtit necesitatea intervenirii mai ferme in reglementarea raporturilor comerciale.