Regimul microintreprinderilor 2022

Ca parte a activitatii firmei noastre de avocatura, consultanta juridica in diverse arii ale dreptului civil este esentiala.

In aceasta categorie este inclusa si consultanta juridica cu privire la tot ceea ce tine de infiintarea, functionarea / dizolvarea / lichidarea / restructurarea societatilor comerciale.

Echipa noastra de avocati are o vasta experienta in acest domeniu, a infiintat sute de societati/entitati avand diferite structuri de organizare (ex: societati pe actiuni, societati cu raspundere limitata, sucursale, reprezentante), a acordat timp de 23 de ani servicii juridice de consultanta clientilor atat in procesul decizional dinaintea infiintarii societatilor, cat si ulterior, in cadrul activitatii profesionistului in vederea protejarii intereselor acestuia sau a solutionarii diverselor circumstante cu care, in mod invariabil, orice entitate juridica se confrunta la un moment dat. Putem afirma, fara falsa modestie, ca toti clientii nostri se afla sub egida principiului pe care ni l-am setat: “servicii juridice orientate catre preventia, protectia si interesul clientului.

Din acest motiv avocatii nostri specializati in dreptul societatilor comerciale considera oportuna sesizarea unor aspecte importante pentru profesionisti.

Conditiile desfasurarii activitatii comerciale ca microintreprindere

Ca urmare a modificarii Codului Fiscal prin Ordonanta 16/2022, incepand cu data de 01.01.2023 intra in vigoare noile conditii privind functionarea societatilor in regim de microintreprindere.

Ce este o microintreprindere?

Microintreprinderea este o societate impozitata cu impozit de 1% din venituri si care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii (art. 47 din Codul Fiscal):

  1. a realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi/sau management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
  2. are cel puţin un salariat;
  3. are asociaţi/acţionari care deţin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.
  4. cifra de afaceri totala la nivelul unui an fiscal nu depaseste valoarea de 500.000 euro;
  5. nu se incadreaza in activitatile sau structurile de organizare exceptate de lege in mod expres.

In ce situatii nu se mai aplica sistemul de impozitare de microintreprindere?

Potrivit articolului 52 din Codul fiscal, o societate pierde regimul de microintreprindere daca intervine cel putin una dintre urmatoarele situatii:

(1) Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 500.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanţă şi/sau management;

Nota: sunt exceptate veniturile din consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 – «Activităţi de contabilitate şi audit financiar; consultanţă în domeniul fiscal». Cu alte cuvinte, o societate poate obtine venituri din consultanta fiscala in proportie de 100% si sa functioneze in continuare ca microintreprindere.

 (2) În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplineşte condiţia privind incadrarea unui salariat cu norma intreaga (sau indeplinirea conditiei echivalente).  In aceasta situatie societatea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită această condiţie.

Nota: Prin excepţie, pentru o microîntreprindere cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, dacă în termen de 30 de zile de la încetarea raportului de muncă este angajat un nou salariat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată pe o perioadă de cel puţin 12 luni, societatea nu va trece la regimul de platitor de impozit pe profit.

(3) Microîntreprinderile care în cursul unui trimestru încep să desfăşoare activităţi dintre cele pentru care nu este permisa optarea pentru regimul de microintreprindere. Acestea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul in care respectivele activitati sunt desfasurate.

 (4) În situaţia în care, în cursul anului fiscal, oricare dintre asociaţii/acţionarii unei microîntreprinderi deţine peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la mai mult de trei microîntreprinderi, asociaţii/acţionarii trebuie să stabilească microîntreprinderea/microîntreprinderile care raman in regim de microintreprindere si cele care ies de sub acest regim. Ieşirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor se comunică organului fiscal competent şi este definitivă pentru anul fiscal curent.

Care sunt exceptiile de aplicare a regimului de microintreprindere?

Unele societatii nu pot aplica regimul de microintreprindere deoarece se incadreaza in exceptiile prevazute de Codul fiscal (art. 47 alin. (3) lit. f)-i))

  1. a realizat venituri din consultanţă şi/sau management în proporţie de peste 80% din veniturile totale, cu excepţia veniturilor din consultanţă fiscală, corespunzătoare codului CAEN: 6920 – «Activităţi de contabilitate şi audit financiar;
  2. persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, inclusiv cea care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii;
  3. persoana juridică română care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc;
  4. persoana juridică română care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale.
  5. Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;
  6. Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii;
  7. Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii;
  8. Fondul de garantare a asiguraţilor, constituit potrivit legii;
  9. entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică.

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, persoanele juridice române care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – «Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare», 5520 – «Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată», 5530 – «Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere», 5590 – «Alte servicii de cazare», 5610 – «Restaurante», 5621 – «Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente», 5629 – «Alte servicii de alimentaţie n.c.a.», 5630 – «Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor» pot opta pentru aplicarea regimului fiscal de microintreprindere. Pentru veniturile din alte activităţi, altele decat clasele CAEN mai sus mentionate, persoanele juridice aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut de titlul II „Impozitul pe profit“, dacă îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:

  1. a) realizează venituri din consultanţă şi/sau management în proporţie de peste 20% inclusiv din veniturile totale;
  2. b) desfăşoară activităţi pentru care nu este permisa optarea pentru sistemul de microintreprindere;
  3. c) veniturile din alte activităţi au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro.

Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent celui în care s-au înregistrat veniturile. Acestea datorează impozit pe profit pentru veniturile din alte activităţi începând cu trimestrul în care s-a îndeplinit oricare dintre aceste condiţii, pentru întreaga perioadă în care există contribuabilul.

 Limitele fiscale se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal, iar calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul în care sa îndeplinit oricare dintre condiţiile de excludere.

Pot opta microintreprinderile pentru plata impozitului pe profit?

Microîntreprinderile nu pot opta pentru plata impozitului pe profit în cursul anului fiscal, opţiunea putând fi exercitată începând cu anul fiscal următor, cu excepţia situatiei in care nu mai indepliniesc conditiile prevazute de lege pentru a aplica acest regim.

Se poate stabili regimul de microintreprindere la infiintare?

O persoană juridică română care este nou-înfiinţată poate opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă indeplineste conditiile prevazute de Codul Fiscal.

Acestea sunt:

  1. la data înregistrării în registrul comerţului: capitalul social al societatii este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale; are asociaţi/acţionari care deţin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor (art. 47 alin. (1) lit. d) şi h))
  2. indeplinirea conditiei angajarii unui salariat sau echivalentul acestuia, conform legii, în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.

Cum se verifica ponderea veniturilor din activitati care duc la excluderea societatii de la aplicarea regimului de microintreprindere?

Limitele fiscale prevăzute pentru venituri obtinute din activitati care duc la excluderea societatii de la aplicarea regimului de microintreprindere se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exerciţiului financiar precedent.

Cum se calculeaza si plateste impozitul pe profit pentru societatile care pierd regimul de microintreprindere?

Calculul şi plata impozitului pe profit de către microîntreprinderile care pierd regimul de microintreprindere ca urmare a indeplinirii a cel putin uneia dintre conditiile de excludere se efectuează luând în considerare veniturile şi cheltuielile realizate începând cu trimestrul respectiv.

Cum se stabileste anul fiscal pentru  o societat comerciala?

Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic.

În cazul unei microîntreprinderi care se înfiinţează sau îşi încetează existenţa, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.

Ce este Baza impozabilă?

Baza impozabilă asupra căreia se aplică cote de impozitare de 1% este reprezentată de totalul veniturilor trimestriale care sunt înregistrate în creditul conturilor din clasa a 7-a “Conturi de venituri”, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, din care se scad unele categoriile de venituri (menţionate la art. 53 alin. (1) din Codul Fiscal) şi se adaugă elementele (menţionate la art. 53 alin. (2) din Codul fiscal).

Care sunt veniturile care se scad din Baza impozabila?

Urmatoarele venituri se scad din baza impozabila (art. 53 alin. 1):

  1. a) veniturile aferente costurilor stocurilor de produse;
  2. b) veniturile aferente costurilor serviciilor în curs de execuţie;
  3. c) veniturile din producţia de imobilizări corporale şi necorporale;
  4. d) veniturile din subvenţii;
  5. e) veniturile din provizioane, ajustări pentru depreciere sau pentru pierdere de valoare, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioada în care persoana juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor;

e^1) veniturile din ajustări pentru pierderi aşteptate aferente activelor financiare constituite de persoanele juridice române care desfăşoară activităţi în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil sau au fost constituite în perioada în care persoana juridică română era supusă impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.

  1. f) veniturile rezultate din restituirea sau anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, care au fost cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil;
  2. g) veniturile realizate din despăgubiri, de la societăţile de asigurare/reasigurare, pentru pagubele produse bunurilor de natura stocurilor sau a activelor corporale proprii;
  3. h) veniturile din diferenţe de curs valutar;
  4. i) veniturile financiare aferente creanţelor şi datoriilor cu decontare în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora;
  5. j) valoarea reducerilor comerciale acordate ulterior facturării, înregistrate în contul “709”, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
  6. k) veniturile aferente titlurilor de plată obţinute de persoanele îndreptăţite, potrivit legii, titulari iniţiali aflaţi în evidenţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sau moştenitorii legali ai acestora;
  7. l) despăgubirile primite în baza hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului;
  8. m) veniturile obţinute dintr-un stat străin cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, dacă acestea au fost impozitate în statul străin.
  9. n) dividendele primite de la o persoană juridică română.
  10. o) dividendele primite de la o filială a microîntreprinderii, persoană juridică situată într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în măsura în care atât microîntreprinderea, cât şi filiala îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 24; dispoziţiile prezentei litere prevalează faţă de cele ale lit. m).

Care sunt veniturile care se adauga la Baza impozabila?

Pentru determinarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, la baza impozabilă se adaugă următoarele:

  1. a) valoarea reducerilor comerciale primite ulterior facturării, înregistrate în contul “609”, potrivit reglementărilor contabile aplicabile;
  2. b) în trimestrul IV sau în ultimul trimestru al perioadei impozabile, în cazul contribuabililor care îşi încetează existenţa, diferenţa favorabilă dintre veniturile din diferenţe de curs valutar/veniturile financiare aferente creanţelor şi datoriilor cu decontare în funcţie de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora, şi cheltuielile din diferenţe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente, înregistrate cumulat de la începutul anului; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, această diferenţă reprezintă elemente similare veniturilor în primul trimestru pentru care datorează impozit pe profit; în cazul microîntreprinderilor care devin plătitoare de impozit pe profit, în primul trimestru al anului fiscal, diferenţa respectivă nu reprezintă elemente similare veniturilor în acest prim trimestru;
  3. c) rezervele, cu excepţia celor reprezentând facilităţi fiscale, reduse sau anulate, reprezentând rezerva legală, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil şi nu au fost impozitate în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe profit, indiferent dacă reducerea sau anularea este datorată modificării destinaţiei rezervei, distribuirii acesteia către participanţi sub orice formă, lichidării, divizării, fuziunii contribuabilului sau oricărui altui motiv;
  4. d) rezervele reprezentând facilităţi fiscale, constituite în perioada în care microîntreprinderile au fost şi plătitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru majorarea capitalului social, pentru distribuire către participanţi sub orice formă, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv. În situaţia în care rezervele fiscale sunt menţinute până la lichidare, acestea nu sunt luate în calcul pentru determinarea bazei impozabile ca urmare a lichidării.

Ce se intelege prin salariat al unei microintreprideri?

Potrivit Codului Fiscal, prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, Codul Fiscal asimileaza notiunii de salariat, din perspectiva indeplinirii conditiei privind stabilirea regimului fiscal de microintreprindere, urmatoarele situatii:

  1. a) microintreprinderile au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial, dacă fracţiunile de normă prevăzute în contractele individuale de munca, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;
  2. b) microintreprinderile au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top